Având în vedere creșterea prețurilor la facturi, eveniment care a marcat și afectat viața fiecărui român în anul curent, fiecare dintre noi a încercat să economisească și să devină mai atent la consumul din propriul apartament. Totuși, există modalități prin care poți face economie la energie, dar în timp ce te bucuri de temperatura optimă în locuința ta pe perioada sezonului rece. Astăzi te vom ajuta cu 3 sfaturi practice despre cum să reduci costurile!
1. Investește într-o centrală termică modernă
Știm că centrala termică este o investiție pe termen lung, dar perioada medie de utilizare este de 7-8 ani, în timp ce în România ajunge și la 15 ani, lucru nerecomandat de specialiști.
O centrală veche poate genera costuri mai mari la factură, la mijloc existând și posibile disfuncționalități. Cu ajutorul unei centrale termice moderne, precum centralele în condensare, poți reduce cu aproximativ 30% consumul.
Asigură-te că sistemul de încălzire funcționează corespunzător, iar în cazul în care centrala termică are deja o perioadă îndelungată de folosire, orientează-te către o variantă modernă care să corespundă nevoilor locuinței tale. Verifică specificațiile tehnice și consultă un specialist pentru a investi într-un produs de calitate!
2. Cumpără un termostat de ambient
Cu ajutorul unui termostat de ambient ai posibilitatea de a controla temperatura din apartament, indiferent dacă centrala termică instalată funcționează pe gaz sau este electrică. În momentul în care centrala atinge valoarea setată pe termostat, se oprește și repornește doar în cazul în care temperatura scade sub valoarea stabilită. Astfel, te bucuri de un cămin cald fără un consum suplimentar inutil.
Mai mult, pe piață se găsesc termostate de ambient programabile care pot fi controlate cu ajutorul aplicațiilor instalate direct pe telefonul mobil. Indiferent de locație, ai acces la temperatura din casă, pe care o poți seta după bunul plac. În cazul în care nu este nimeni în apartament pentru mai multe ore zilnic, poți scădea temperatura cu aproximativ 10 grade mai jos, iar atunci când te pregătești să pornești spre casă, poți seta temperatura dorită ca atunci când deschizi ușa să fii întâmpinat de căldură. Gândește-te cât economisești într-o singură lună!
3. Aerisește caloriferele pentru reducerea costurilor la energie termică
Aerisirea caloriferelor este un proces care trebuie repetat periodic. În cazul în care bulele de aer se blochează în sistemul de instalație a caloriferelor, de cele mai multe ori acestea ajung să se încălzească greu, generând astfel costuri suplimentare, sau chiar deloc. Implicit, primul instinct este să creștem temperatura din termostat, când problema este alta. Despre cum poți aerisi un calorifer singur și, mult mai important, într-un mod corect am scris aici.
Acestea au fost 3 dintre sfaturile care te pot ajuta să economisești la facturile de energie termică fără a reduce drastic temperatura din apartament. Meriți să te bucuri de confortul termic în propriul cămin, iar acum ai toată tehnologia necesară la îndemână. Alege să consumi inteligent și să investești în produse de calitate!
Dacă dorești să fii la curent cu toate noutăţile pe care le publicăm şi promoţiile pe care le avem în desfăşurare, te îndemnăm să accesezi pagina oficială MagInstal şi să dai un like paginii pentru a primi în timp real fiecare actualizare pe care o aducem.